Ieri a fost Lăsata Secului, duminică de post negru pentru
fetele care vor să se mărite. A fost zi de veselie pentru copiii din sudul
țării, unde încă se mai practică un joc numit „Baterea alviței”, motiv de
împăcare pentru oamenii Bărăganului, care își vizitează neamurile spre a le
cere iertare dacă au greșit peste an, așa cum cere obiceiul „Iertăciunilor” la
intrarea în Postul Mare.
În Transilvania și Banat obiceiul poartă numele de
„Alimori”, în Țara Moților de „Hodăiţe” și este consacrat focului viu,
substitut al soarelui pe pământ. Rugurile aprinse pe dealuri și roțile de foc
împinse la vale sunt însoțite de strigături satirice, de petreceri excesive cu
muzică, joc, mâncare și băutură din belșug, pentru a nu le duce dorul în timpul
postului. Este un priveghi ritual închinat anotimpului a cărui moarte este iminentă,
o incinerare simbolică a iernii prin arderea crengilor și frunzelor uscate,
explozie de lumină și veselie.
Prin dans, solul este bătut în scop fertilizator, spre a
elibera căldura, noul anotimp, plantele și insectele ce vor cuprinde cerul și
pământul. Prin „strigările peste sat”, faptele rele -odată rostite- sunt
iertate iar cei care le-au făcut pot intra în post cu sufletul curat. În jurul
focurilor ritualice, proiecții simbolice ale soarelui, strigând din răsputeri
„Ali-morii, Ali-morii”, oamenii trăiesc cu intensitate timpul festiv,
purificând spațiul de spiritele rele, demoniace. Căci „Alimori”, potrivit
etimologiei stabilite de B. P. Haşdeu, vine din latinescul „Ad Lemures” –
„către morţii deveniţi strigoi” ale căror zile se sărbătoreau primăvara.
(Lemuria - 9,11și 13 mai).
Calendarul străvechi. Relicve ale unor sărbători matriarhale
de fertilitate, la intrarea în Postul Mare.
„În mare este un pește, pe peștele cela stau patru stâlpi și
pe stâlpi pământul; când peștele clatină din coadă, atunci și pământul se
cutremură. De ar vra să se întoarcă sau s-ar clătina mai tare, și pe noi ni-ar
prăpădi. Cei patru stâlpi sunt cele patru posturi. Noi posturile le postim de
aceea, ca să nu ne cufundăm. Dar amu un stâlp e mai mâncat, căci oamenii nu
postesc…” (Elena Niculiță Voronca, 1903).
SPOLOCANIA – relict al unei sărbători matriarhale
Spolocania este numele zilei de astăzi și stă sub semnul
purificării, al spălării ritualice a tuturor urmelor ce ar putea spurca prima
zi a Postului cel Mare. E una dintre zilele care „scurtează postul”, deoarece
se continuă bețiile și petrecerile de duminică, însă de data se desfășoară sub
patronajul femeilor.
Reminiscență a unor sărbători matriarhale, Spolocania stă
sub semnul „desfrâului sacru”. Acest obicei a dus la personificarea
Spolocaniilor, închipuite de țărani ca niște sfinte lăsate de Dumnezeu anume
pentru petreceri, care se cer sărbătorite „în băutură și încântări”. Astfel,
poziționarea acestei sărbători patronată de femei în prima zi a postului,
justifică „spălarea” ritualică a tuturor urmelor ce ar putea spurca
sacralitatea acestui interval de timp festiv. Nevestele se adună într-o casă și
torc, ca să le crească înaltă cânepa, iar la ceas de seară petrec cu multă
băutură, ca să-și spele gura și stomacul, să poată intra curate în post. „Toată
ziua beu și joacă - pentru cânepă, și aduc pe cineva nalt în casă, ca să fie
cânepa subțire și naltă” (Elena Niculiță-Voronca – Datinile și Credințele
poporului român, 1903 ).
CUCII – străvechi ceremonial de fertilizare
Bărbații se distrează și ei cum pot, mascându-se în Cuci
spre a împlini un străvechi ceremonial de fertilizare, la intrarea în primăvară
și de purificare, la intrarea în cel mai important post de peste an. „Îmbrăcați
în fuste, ca femeile, cu gluga pe cap, cu un băț în mână și cu un clopot la spate,
cucii alergau în prima dimineață după Lăsatul Secului după copii, fete, femei,
oameni pe care îi atingeau și adesea îi trânteau. Spre mijlocul zilei, luau în
mână câte o nuia de care legau o opincă și urmau alte alergături și alte
lovituri la spatele curioșilor care le ieșeau în cale. Seara se adunau și
mergeau din casă în casă pentru a face o horă în curte. Cucul alunga prin
zgomotul clopotului spiritele rele, fertiliza fetele și nevestele tinere prin
atingerea cu opinca, gonea bolile prin arderea fulgilor din glugă”. (Ion
Ghinoiu – Panteonul românesc, 2001)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu