vineri, 14 aprilie 2017

Primariile primesc mai multi bani pentru cadastru gratuit

Primăriile care doresc să demareze lucrări de cadastru general primesc şi anul acesta bani de la ANCPI. Unităţile administrativ-teritoriale care nu au mai beneficiat de fonduri pentru realizarea cadastrului general vor putea accesa anul acesta suma de 150.000 de lei, față de 135.000 de lei/UAT în 2016. Totodată, potrivit modificărilor aduse Legii cadastrului și publicității imobiliare, începând din 2017, contractele de finanțare sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.
Plățile vor fi efectuate după recepția finală a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan, și prin excepție, din intravilan, se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat de UAT cu oficiul judeţean de cadastru și publicitate imobiliară.
În 2017, ANCPI poate finanța din venituri proprii lucrări de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral pentru 2.949 de UAT-uri, în restul de până la 3.181 de UAT-uri lucrările fiind finalizate sau în diverse stadii de execuție.
Pentru a veni în sprijinul primăriilor care doresc să acceseze aceste fonduri, ANCPI a actualizat Ghidul primarului pentru desfășurarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale. Acesta este disponibil pe pagina web a ANCPI: http://www.ancpi.ro/pnccf/documente/ghidul_primarului_v03.pdf
Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Meteo

Un produs Blogger.

Blog Archive